Pe siteul primărie se află afişată strategia de dezvoltare locală a Mangaliei pe următorii 8-10 ani. În februarie 2008 strategia a fost editată într-o variantă bilingvă, avându-l pe contracopertă pe fostul primar.
Dacă tot se face un audit la Primăria Mangalia, profit de situaţie şi întreb :
Cât ne-a costat tipărirea acestei stategii ?
Câte exemplare s-au distribuit şi câte mai sunt în primărie ?
Ce se vor face cu cele existente, pentru că nu este normal ca actualul primar să le distribuie.
Pe fostul primar Iorguş îl întreb dacă credea că va mai sta în fruntea oraşului 8-10 ani ? (întrebare retorică desigur)
luni, 1 septembrie 2008
Material de audit
Locuintele ieftine din Mangalia se vor numi “Mihai Claudiu Tusac”
Consilierii locali din Mangalia s-au intrunit, sambata, la Centrul Cultural Municipal “Euxin”, la sedinta ordinara a lunii in curs. Sedinta bogata in proiecte de hotarari, dar si in contraziceri intre alesii locali. Acestia au retras de pe ordinea de zi proiectul privind aprobarea controlului de incheiere a exercitiului bugetar pentru anul 2007, intrucat primaria este verificata la ora actuala de un audit extern, iar hotararea va fi adoptata la finele acestei actiuni.
În informarea primarului, care a tinut sa “urecheze” inca o data “presa ostila”, Claudiu Tusac a recunoscut totusi ca anul acesta s-a practicat, in Mangalia si in statiuni, un comert ambulant exacerbat: “Toata lumea insista pe mici chioscuri, pe tot felul de comerturi stradale, care dau un aspect de talcioc general, fapt pentru care am hotarat, impreuna cu consilierii, ca in septembrie sa invitam mass-media din toata tara la Mangalia, pentru ca promisiunile primariei si cele ale agentilor comerciali sa fie cat mai transparente”, a declarat edilul Mangaliei. Acesta a subliniat ca va organiza astfel de intalniri cu mass-media nationala de cel putin doua ori pe an, fara insa sa precizeze daca aceasta “presa ostila” va avea onoarea sa fie invitata sau va fi marginalizata, ca de obicei.
![]()
Primarul a declarat ca, personal, considera ca “festivalul Callatis l-a depasit si pe Cerbul de Aur” si a anuntat ca, de anul viitor, acesta va fi organizat ca un concurs cu premii, in fiecare statiune, incepand cu 1 iulie. Singurul care a declarat ca este total impotriva manifestarii de la malul marii a fost liderul PC Constanta, Ion Minca, a carui parere negativa despre “Callatis” a fost exprimata si in legislatura trecuta. “Ce beneficii a adus acest festival Mangaliei si cum a ajutat, de exemplu, “Diaspora” imaginii orasului?”, a intrebat consilierul PC. La randul sau, viceprimarul Viorel Oleniuc a cerut ca bugetul festivalului sa fie prezentat consilierilor in mod detaliat.
![]()
Mortii din Mangalia, pe timpul verii, numai “motorizati”
![]()
Claudiu Tusac a mai spus, in cadrul sedintei, ca departamentul Disciplina in Constructii a descoperit o serie de constructii ilegale in municipiu si ca, desi risca sa organizeze “actiuni nepopulare”, va trece la demolarea acestora. Tot in Mangalia va avea loc continuarea reabilitarii centralelor si retelelor termice, proiect inceput, in urma cu cativa ani, de Rominterm, in acest scop primaria alocand patru miliarde de lei vechi, iar Guvernul Romaniei, sase miliarde de lei vechi.
![]()
O alta “noutate” anuntata de Claudiu Tusac a fost cea a angajarilor din primarie. Acest proiect este, se pare, fie de minima importanta, fie “ultrasecret” pentru conducerea primariei, care nici nu l-a mediatizat in presa si nici nu l-a postat pe site-ul oficial al Mangaliei, ci l-a “uitat” intr-un coltisor stingher al holului Consiliului Local.
![]()
Firesc, mult comentat a fost deja celebrul articol introdus in Regulamentul functionarii cimitirelor, care prevede ca “se interzice deplasarea cortegiilor funerare pe jos, in cadrul ritualurilor de inmormantare, prin municipiul Mangalia si prin statiuni, pe perioada 1 mai -15 septembrie”. “Nicio alta localitate din Romania nu a ajuns sa apara intr-un jurnal de talie mondiala, cum este “Le Monde”, sub titlul “Orasul care isi ascunde mortii pentru a atrage turistii”. Daca doreati decongestionarea traficului, puteam lua masuri precum constructia de parcari sau eliberarea celor pline de balciuri, precum cel de la “President”, dar nu sa atentati la cutuma locuitorilor orasului, la dreptul de a-si conduce decedatul pe ultimul drum. Preotul cum va merge, pe jos sau tot cu masina?”, a declarat consilierul PDL, Paul Foleanu.
![]()
Consilierii PSD, PD si PC vor verifica dosarele de locuinte ieftine
![]()
Proiectul locuintelor ieftine pentru tineri, care, dupa modelul edilului Constantei, Radu Mazare, va fi copiat si la Mangalia, sub “patent” Mihai Claudiu Tusac, a starnit, se pare, polemici vii, mai intai in comisia Protectie Sociala si Sanatate. Atat Viorel Oleniuc, cat si Paul Foleanu s-au opus acestui proiect. Viorel Oleniuc a declarat: “In cadrul comisiei nu ne-a fost prezentat acest material. Ne-a venit doar un material scurt si, necunoscand despre ce este vorba in acest material, eu am votat impotriva”. Paul Foleanu a subliniat ca proiecte de constructii de locuinte au existat in toate platformele partidelor politice, in campania electorala si, de aceea, ar trebui ca programul votat sambata sa poarte, simplu, numele “Mangalia”. “Claudiu Tusac poate fi acuzat de plagiat sau, mai mult, sa fie cercetat de DNA, ca in cazul lui Radu Mazare”, a spus Paul Foleanu.
![]()
Comparatia dusa la extrem cu Radu Mazare se pare ca il incanta pe Claudiu Tusac, care a declarat ca isi asuma riscul de a fi cercetat de DNA, la fel ca “modelul” sau.
![]()
Din comisia de analiza a solicitarilor tinerilor in vederea obtinerii de locuinte ieftine vor face parte sapte membri – toti consilierii PSD si cate unul PC si FD. Comisia care va conduce tragerea la sorti a numelor celor care vor beneficia de aceste locuinte va fi formata din primarul Tusac, presedintele CJC, Nicusor Constantinescu, un reprezentant al partidelor politice din Consiliul Local, comandantul Politiei Municipiului Mangalia si cate un reprezentant din partea Protoeriei Mangalia, Administratiei Financiare si a Loteriei Romane.
M.D.M. , Ziua de Constanţa 01.09.2008
MANGALIA – Undă verde pentru construcţia locuinţelor ieftine pentru tineri
Consiliul Local Mangalia s-a întrunit în şedinţă ordinară, sîmbătă, la Centrul Cultural din localitate, pentru a dezbate cele 42 de proiecte de hotărîre iniţiate de primarul oraşului, Claudiu Tusac. Pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul privind construcţia locuinţelor ieftine pentru tineri, destinate cumpărării, care vor fi ridicate în cartierele Dobrogea I şi Dobrogea II. De aceste locuinţe poate beneficia orice persoană fizică cu domiciliul în Mangalia, avînd vîrsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, lista de priorităţi urmînd a fi stabilită în baza unor dosare care vor fi depuse la serviciul de specialitate din cadrul Primăriei. Repartiţia locuinţelor se va face prin tragere la sorţi în sistem loto, şi nu preferenţial, cum a procedat fosta administraţie. Proiectul de hotărîre a fost însuşit de consilierii locali, cu excepţia grupului PD-L, care a votat împotrivă, fapt care, în opinia primarului Tusac, denotă lipsa interesului democraţilor pentru construcţia de locuinţe ieftine în Mangalia, avînd în vedere numărul mare de cetăţeni ai oraşului care nu deţin o locuinţă sau trăiesc în spaţii improprii. „Programul de construire a locuinţelor ieftine pentru tineri, alături de programul de acordare a pachetelor pentru pensionari de şase ori pe an, nu de trei ori, cum erau acordate de fostul primar, reprezintă promisiuni din campania electorală pe care le voi onora. Prin construcţia de locuinţe ieftine pentru tineri se doreşte inclusiv stoparea migraţiei tinerilor din Mangalia către alte localităţi din cauza lipsei spaţiilor pentru locuit sau a preţurilor ridicate pentru achiziţionarea unui imobil”, a declarat Tusac. Un alt proiect aprobat în şedinţă, o altă promisiune electorală a primarului Tusac, face referire la reabilitarea reţelelor de distribuţie a energiei termice din zona punctului termic 6 şi din zona centralei termice 14. Valoarea investiţiei se ridică la 10 miliarde lei vechi, din care 6 miliarde de lei au fost obţinuţi de la Guvern, iar restul de 4 miliarde, din bugetul local.
Acces interzis ATV-urilor şi motocicletelor pe falezele din Sud
În şedinţa CL au fost aprobate şi trei proiecte de hotărîre menite să îmbunătăţească activităţile turistice şi să sporească atît confortul turiştilor sosiţi în Mangalia în sezonul estival, cît şi al localnicilor. Este vorba despre proiectul de hotărîre care interzice accesul autoturismelor, ATV-urilor, motocicletelor, vehiculelor tip MOPED pe falezele (dig, zonă de promenadă şi plajă) din staţiunile ce aparţin de Mangalia. Proiectul are prevăzute şi sancţiunile care vor fi aplicate persoanelor ce încalcă această hotărîre. În cadrul aceluiaşi proiect se interzice lăsarea cîinilor nesupravegheaţi, nelegaţi şi plimbarea acestora fără lesă şi botniţă, murdărirea străzilor şi trotuarelor cu excremente de cîini, precum şi sancţiunile care vor fi aplicate celor care nu respectă prevederile hotărîrii. De asemenea, a fost aprobată şi modificarea regulamentului privind reglementarea activităţilor agenţilor economici de pe teritoriul administrativ al Mangaliei, în sensul măririi cuantumului amenzilor aplicate agenţilor economici care nu vor respecta măsurile luate de administraţia locală pentru dezvoltarea unui turism în concordanţă cu normele europene. A fost aprobat şi proiectul de hotărîre care interzice deplasarea cortegiilor funerare pe jos în cadrul ritualurilor de înmormîntare prin Mangalia şi staţiuni, în perioada 01 mai – 15 septembrie. Acest proiect de hotărîre a fost iniţiat de primar şi la solicitarea cetăţenilor şi a preoţilor din oraş, fiind supus dezbaterii publice înainte de a fi aprobat în CL. În şedinţă s-a aprobat şi hotărîrea prin care Mangalia participă în calitate de membru fondator la înfiinţarea Asociaţiei „Euroregiunea Marea Neagră”. Asociaţia este un forum pentru cooperare între autorităţile locale şi regionale din zona Mării Negre şi include membri din Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Gerogia, Grecia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Serbia, Turcia, Ucraina. Scopul asociaţiei este dezvoltarea cooperării între membrii săi, reprezentarea şi sprijinirea intereselor lor comune şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale existente în zona Mării Negre. Un alt proiect iniţiat de Tusac, aprobat în şedinţă, vizează cabinetele medicale şi spaţiile în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical din Mangalia ce urmează să fie vîndute conform Ordonanţei de Urgenţă nr.68/28 mai 2008.
Tatian Iorga, Telegraf 01.09.2008
Claudiu Tusac a interzis cortegiile funerare pe jos
Consiliul Local Mangalia s-a întrunit sâmbătă în sala Casei de Cultură pentru a dezbate aproximativ 40 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără şi cel care a făcut ca Mangalia să ajungă în atenţia presei internaţionale. Este vorba despre interzicerea cortegiilor funerare pe jos, subiect preluat la începutul lunii august de către cotidianul francez „Le Monde”.
Pentru început, Claudiu Tusac s-a lansat într-o sesiune de amintiri comunist-nostalgice, rememorând vremurile trecute ale Cenaclului Flacăra şi lăudând activităţile lui Adrian Păunescu, prezent recent la Festivalul Callatis. „Adrian Păunescu ne-a lăsat şi câteva cărţi. Este un tip deosebit pentru mine şi generaţia mea, care ne-a marcat cu Cenaclul Flacăra”, a declarat plin de sentimentalism edilul.
Mai nou, atât el, cât şi consilierul PSD, Gheorghe Mazâlu, cel care a condus şedinţa, ţin lecţii de jur-nalism în cadrul şedinţelor de CL şi dau lecţii de obiectivitate jurnalistică repetând formule de tipul „presa ostilă” sau „Văd că a venit mai mult presa care mă iubeşte, în ghilimele. Abia aşteptau să nu facem Callatis-ul. Aveau deja articolele pregătite”. Insistenţi, cei doi au lăsat baltă problemele aflate pe ordinea de zi pentru a le ordona şi a le im-pune jurnaliştilor prezenţi în sală viziunea proprie: „Presa, vă rog să reţineţi…”.
„Parcă dă urât să mergi prin Neptun cu un cortegiu de 100 de persoane”
Odată cu dobândirea puterii decizionale în administraţia locală, Claudiu Tusac pare că a obţinut şi puteri dumnezeieşti. El a iniţiat un proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii CL nr.166 din 29 iunie 2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a cimitirelor. Prin această măsură, este interzisă deplasarea cortegiilor funerare pe jos în cadrul ritualurilor de înmormântare prin municipiul Mangalia şi prin staţiuni în perioada 01 mai -15 septembrie. „Probabil că unii că au făcut şi puţină băşcălie, mai ales legat de completarea la articolul 2, deşi este o treabă destul de serioasă şi au interpretat-o greşit”, s-a plâns pesedistul Mazâlu. El a continuat să explice că problema „s-a rezolvat în aproape toate oraşele mari”, dar nu şi în Mangalia. „Sunt obiceiurile noastre, dar parcă dă urât să mergi prin Neptun cu un cortegiu de 100 de oameni” a apreciat Mazâlu.
Subiectul a fost preluat şi în ediţia din 6 august a cotidianului „Le Monde” care titra „Pentru a atrage turiştii, un oraş din România îşi ascunde morţii”. Corespondentul român Mirel Bran sublinia grija administraţiei locale pentru potenţialul turistic al staţiunii prin interzicerea cortegiilor funerare. Totodată, el cita în articolul său şi un fragment din HCL Mangalia: „În societatea modernă, moartea nu mai este un eveniment împărtăşit de întreaga comunitate, ci un aspect al vieţii private”.
Consilierul PD-L Paul Foleanu a intervenit în acest caz, susţinând că această măsură nu era necesară „pentru a decongestiona traficul în municipiul Mangalia”. El a propus mai multe măsuri, în zadar însă. „Mi se pare un lucru anormal să ajungem să interzicem cutuma locuitorilor de a-şi conduce pe ultimul drum decedatul”, a mai declarat Foleanu.
În ciuda acestor lucruri, prin votul majorităţii (13 voturi „pentru” şi patru „împotrivă”), CL Mangalia a adoptat acest proiect. Primarul a ţinut să menţioneze că această problemă este „de bun simţ, până la urmă”. El a încercat apoi să plaseze responsabilitatea proiectului Poliţiei şi preoţilor. „Acest proiect a fost făcut în urma discuţiilor făcute cu Poliţia şi preoţii care ne-au spus: «la 60 de grade noi murim. Murim noi înaintea mortului». Se fac nişte ambuteiaje în care nici ei nu mai pot să avanseze”, a deplâns situaţia Tusac. Deşi nu au fost prevăzute încă amenzi, edilul nu exclude impunerea unor sancţiuni. Hotărârea urmează a fi supusă validării de către prefectul judeţului, Dănuţ Culeţu.
Corina Popescu, Cuget liber 01.09.2008







