Mangalia – Tribuna partidelor politice

vineri, 12 septembrie 2008

Regata Yacht Clubului Regal Român 2008

Categorisit la Uncategorized — lucian visa @ 5:26 pm

Municipiul Mangalia va fi din nou gazda unei competiţii internaţionale de veliere. Yacht Clubul Regal Român organizează, în perioada 12-14 septembrie, în Portul Turistic Mangalia, Regata Yacht Clubului Regal Român – ediţia 2008. Regatele pentru veliere de mare largă sînt organizate de Yacht Clubul Regal Român încă din anul 2000, reprezentanţii Clubului considerînd că această activitate este benefică pentru dezvoltarea yachtingului românesc. Competiţiile se bucură de un imens interes din partea pasionaţilor şi reprezintă o ocazie excelentă pentru promovarea şi dezvoltarea yachtingului. Printre invitaţi se vor număra atît participanţii la competiţia sportivă din ţări precum România, Bulgaria, Ucraina, cît şi personalităţi mondene, oameni politici şi oameni de afaceri. Sînt aşteptate peste 30 de echipaje concurente. Întrecerile pentru desemnarea campionului naţional se vor desfăşura în cadrul a două regate, una pe data de 13 septembrie – Cupa “Marsuinul”, oferită de Institutul de Cercetări Marine Constanţa, iar cea de-a doua regată pe data de 14 septembrie – Cupa ZCRR, pe traseele menţionate în regulamentul de concurs. În ultima zi a evenimentului va avea loc festivitatea de premiere unde se aşteaptă prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Margareta. Evenimentul se desfăşoară sub autoritatea Federaţiei Române de Yachting.

Telegraf, 12.09.2008

Bloguieşte pe WordPress.com.