Mangalia – Tribuna partidelor politice

joi, 26 ianuarie 2012

În dezbatere publică. Locuitorii Mangaliei vor decide soarta Callatis Term

Filed under: Primar Mangalia, administraţia publică — lucian visa @ 9:07 am

CĂLDURĂ CU ŢÂRÂITA
După cinci zile în care au fost nevoiţi să îndure frigul, unii dintre locuitorii din Mangalia au, începând de aseară, din nou căldură în case. În toată această perioadă mangalioţii au fost nevoiţi să folosească calorifere electrice sau orice alte surse de încălzire pentru a supravieţui. Viceprimarul Mangaliei, Constantin Filimon, a declarat ieri că a discutat cu reprezentanţii societăţii de furnizare a energiei termice din Mangalia, care au dat promisiuni că cel puţin pentru 24 de ore locuitorii Mangaliei vor avea căldură în case. „Încercăm să găsim o soluţie pentru a furniza agent termic măcar în programul minim de 12 ore în fiecare zi. Nu ştim însă în ce măsură vom reuşi să facem acest lucru pentru că firma furnizoare este mult prea neserioasă. Am încheiat un protocol, însă au trecut prea multe luni în care nu s-au ţinut de cuvânt ca acum să mai avem încredere în cuvântul lor. Sper doar ca de această dată, mai ales având în vedere că este anunţat un cod portocaliu de ninsori şi vânt, să se ţină de cuvânt pentru ca oamenii să poată supravieţui“, a declarat Filimon.

DECIZIA, ÎN MÂINILE MANGALIOŢILOR
Tot ieri, consilierii locali din Mangalia s-au reunit în şedinţă extraordinară pentru a aproba, printre altele, preţul local de facturare a energiei termice pentru populaţia din oraş. „În cadrul şedinţei ar fi urmat să fie aprobat un preţ mai mic de furnizare a energiei termice decât cel existent în acest moment. Am hotărât însă, împreună cu toţi colegii din Consiliu, ca acest proiect să fie supus votului după ce vom organiza o dezbatere publică“, a explicat Filimon. El a spus că duminică la ora 10:00, la Casa de Cultură din localitate, sunt invitaţi să participe toţi administratorii, preşedinţii asociaţiilor de proprietari, dar şi locuitorii din Mangalia la dezbaterea publică în cadrul căreia se va hotărî soarta Callatis Term. „Oamenii trebuie să fie consultaţi şi, în funcţie de decizia pe care o vor lua, ei vom acţiona în consecinţă. Nu mai are rost să plimbăm banii dintr-un buzunar în altul pentru că nu e vorba de o societate sau de Primărie, e vorba de soarta oamenilor şi de serviciile de care trebuie să beneficieze ei. Oamenii au fost călcaţi în picioare şi nu ar mai trebui să ia în considerare fluturaşi sau alte dezinformări. Ei vor stabili concret ce e de făcut“, a mai spus Filimon.

Ionela HALCIUC, Telegraf 26.01.2012

11 comentarii »

  1. nu locuitorii vor decide ,…………… poate reusiti sa prostiti presedintii de asociatii pe care i-ati invitat la dezbatere astfel incat sa nu fiti gasiti singurii vinovati (primaria, CL) de actualul dezastru …. din 2003 pana acum ati consultat “intens” presedintii de asociatie si locuitorii privind pretul gcal tot la fel cum a “consultat” populatia Iorgus plus CL ul de atunci- la privatizarea GOLD fara a avea macar gaze in Mangalia sau alte variante de incalzire a locuintelor “succesuri depline” la prostit , aburit populatia…..

    Comentariu prin LOCALNIC "FERICIT" — joi, 26 ianuarie 2012 @ 10:24 am

  2. Pana si in cazul incredibil ca ar participa toti cei care beneficiaza de incalzire centralizata, tot nu ar fi vorba decat de 40% din locuitorii orasului. Nu este discriminatorie invitatia aceasta pentru ceilalti locuitori – cei cu apartamente debransate, case cu incalzire proprie??
    Acestia, ca si multi agenti economici-din statiuni de exemplu – platesc “greul” impozitelor locale si nu au niciun cuvant de spus in acordarea de facilitati unei minoritati?
    Teoretic consilierii locali ne reprezinta. Practic…. actiuni populiste!

    Comentariu prin si maine e o zi — joi, 26 ianuarie 2012 @ 10:57 am

  3. “au dat promisiuni că cel puţin pentru 24 de ore locuitorii Mangaliei vor avea căldură în case”
    Ooooooo ce veste minunata….
    Mama naibii de oras de cacao.

    O sa vina naibii apocalipsa pana dati voi caldura in Mangalia cum au toate orasele normale (Lehliu, Fetesti, Slobozia, Ciulnita etc).
    Dar ne place cum suna: frate, stam in Mangalia, nu in Slobozia….
    Stau copiii si mor de frig in case, nu caldura nu apa calda…
    La bun faleza si port turistic, daca nu exista un minim de confort..

    Sa va bagati undeva toate “realizarile”…
    Voua chiar nu va este dracu’ rusine de loc…..
    Sa primiti si voi ce ati oferit …

    Comentariu prin Anakin — joi, 26 ianuarie 2012 @ 12:23 pm

  4. Dezbatere publica cu auto-numitii presedinti de asociatie? Ce-i asta, va bateti joc? 12 ore de caldura pentru supravietuire? Pacat ca-i un oras de adormiti,stupid people, ca pana acum erati expulzati cu totii, fosti si noi. Doua jighinele de galateni, au reusit sa transforme Mangalia intr-o hazna, pentru imbogatirea apropiatilor lor. Am venit la pranz acasa, ca in congelator, a trebuit sa pun toate aparatele de incalzit in functiune, Citesc ca sceleratul de Iorgus isi doreste jiltul, iar, de primar. Atat de multa prostie umana, adunata la un loc in Mangalia, citind comentariile de sutinere ale acelui mizerabil, nu cred sa existe in nici un oras din Romania. Acesti doi penali, Tusac si Iorgus, care au reusit sa transforme orasul intr-o mosie a lor, ar trebui sa zaca in puscarie, daca Romania ar fi un stat de drept. Caldura se furnizeaza non-stop, in secolul XXI, dar mizerabilii administratori ai urbei isi permit sa se joace cu sanatatea, nervii si chiar supravietuirea noastra, pentru ca nu exista societate civila in Mangalia. Iar hotii , asa zisii administratori sau presedinti de asociatii, nu reprezinta nici macar 1% din totalul populatiei din Mangalia. Denuntati, voi , autoritati contractul; cu firma fantoma, ce naiba-i asa de greu, mergeti in instanta cu ei. Este posibil sa le pupati si bocancii, fiind o firma de apartament, fara nici o potenta financiara? Bunavointa nu exista, voi, alesilor, va pasa prea putin de noi, norodul orasului. Sa aveti voi buzunarele doldora. Faceti ce pret vreti, numai dati drumul la caldiura, nu ati fost in stare sa faceti publica problema caldurii , macar ne luam masurile necesare pentru a avea cu totii confortul necesar, acum ne milogim la o firma de apartament. In ce hal s-a ajuns….. De saptamana viitoare, temperaturile vor fi -10′ -15 grade, va imginati ca furnizand 12 ore de caldura, o sa fie mai bine? O sa fie fix egal cu 0, la astfel de temperaturi. Instalatiile electrice nu vor face fata , asta-i bine stiut. Abia acum incepe iarna la Mangalia..

    Comentariu prin Mirela — joi, 26 ianuarie 2012 @ 1:28 pm

  5. Chiar ai dreptate,dar,, locuim in Mangalia”"vai de zilele noastre. Ar trebui sa va fie rusine sa ne pretindeti loialitate.,cind voi ne lasati sa tremuram in case Suntem buni cind ne scoateti in strada pentru interesele voastre politice{carne de tun} dar nu va pasa de noi daca suntem flaminzi sau inghetati

    Comentariu prin mariachj — joi, 26 ianuarie 2012 @ 1:39 pm

  6. daca tot dati agentul termic la pretul asta dati-l cel putin non-stop sa ne putem incalzi apartamentele,,sa nu mai folosim si aparate electrice si sa platim si electricitate

    Comentariu prin mariachj — joi, 26 ianuarie 2012 @ 1:50 pm

  7. are cineva caldura la ora asta?

    Comentariu prin Anonim — joi, 26 ianuarie 2012 @ 2:52 pm

  8. astia se fac si ei ca dau caldura ca sa poata sa ia banii prostilor! ar trebui sa plati jumate din banii pe intretinere, asta in cel mai bun caz!

    Comentariu prin Anonim — joi, 26 ianuarie 2012 @ 2:52 pm

  9. ar trebui sa fim trecuti in cartea recordurilor ca drept cei mai rabdatori si toleranti cetateni ai unui oras !

    Comentariu prin Anonim — joi, 26 ianuarie 2012 @ 2:55 pm

  10. La dezbaterea de duminică trebuie invitat dir. general al CT şi să argumenteze cu date reale preţul de producţie al Gcal.(preţ/tonă CLU, randament mediu pe total centrale termice, cheltuieli cu personalul angajat, amortismente, profit).
    Dacă populaţia poate cumpăra Gcal. la preţul lor de producţie, inclusiv subvenţia de la bugetul local, trebuie lăsaţi să-şi continue activitatea.
    Dacă populaţia nu poate suporta acest preţ trebuie reziliat contractul cu CT, făcută licitaţie publică şi cine poate poate respecta condiţiile impuse de un caiet de sarcini bine conceput, să preia serviciul public de termoficare.
    Până acum prestaţia CT a fost jalnică şi singurul lor scop a fost să producă profit acţionarilor, nu să asigure un confort pe măsura banilor încasaţi.
    Debranşarea în masă nu este profitabilă nimănui şi ar fi păcat de sumele colosale investite în modernizarea centralelor.
    Indiferent de variantă, încălzirea individuală nu poate fi mai ieftină decât cea în sistem
    centralizat bine gestionat.
    Singura posibilitate de intervenţie reală a populaţiei este să îşi aleagă un primar şi un grup de consilieri care să le reprezinte şi să le rezolve favorabil interesele generale.
    Dacă actuala clasă politică din Mangalia nu dă semne de modificare a concepţiei şi atitudinii faţă de locuitori, trebuie exclusă şi înlocuită definitiv de la masa îmbelşugată a demnităţii de ales prin vot majoritar.
    În speranţa unui vot dat cu mai mult discernământ vă doresc tuturor “calorifere fierbinţi”.

    Comentariu prin un cetăţean jecmănit şi înfrigurat — vineri, 27 ianuarie 2012 @ 11:19 am

  11. controloati presedinti de asociatie pentru neafisarea preturilor la apa rece caldura

    Comentariu prin Anonim — vineri, 10 februarie 2012 @ 4:43 pm


Feed RSS pentru acest post. Urmăreşte URI

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Theme: Silver is the New Black. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.